Space

Cea mai controversată măsură contra încălzirii globale

Ideea lansării aerosolilor în aer pentru a face față încălzirii globale era una controversată, însă cercetătorii de la Universitatea Harvard demonstrează că vremurile disperate cer măsuri disperate.
Dacă oamenii ar fi capabili să pulverizeze milioane de tone de aerosoli în aer, ar putea crea un fel de barieră chimică care reflectă căldura Soarelui și care ar ține piept încălzirii globale.
Acestă metodă de modificare a atmosferei ar putea fi periculoasă, dar pe măsură ce schimbările climatice catastrofale își fac prezența tot mai resimțită pe Pământ, cercetătorii de la Harvard încep să ia în serios ideea geoingineriei solare.
„Faptul că cercetători de la una din universitățile de top din lume iau în considerare implementarea unei scheme atât de radicale ne demonstrează cât de urgentă a devenit problema schimbărilor climatice”, a declarat Peter Cox de la Universitatea din Exeter.
Cea mai detaliată analiză a unui astfel de sistem a dezvăluit că, în timp ce injectarea aerosolilor este extrem de incertă, este posibilă din punct de vedere tehnic, din perspectiva inginerilor. Ar putea fi, de asemenea, destul de convenabil de finanțat. Cu ajutorul unei flote de aeronave special concepute pentru pulverizarea periodică a particulelor de sulfat în stratosfera inferioară, am putea răci planeta, potrivit cercetătorilor.
Dacă programul ar fi fost lansat în 2018, cercetătorii au estimat că ar fi costat aproximativ 3,5 miliarde de dolari, cu 2,25 miliarde suplimentare în fiecare an pentru menținere. Pentru a înțelege mai bine cifrele, în prezent, lumea cheltuie aproximativ 500 de miliarde de dolari pe an pe tehnologiile „verzi”.
În același timp, oamenii de știință cred că zeci de țări ar avea atât expertiza, cât și banii pentru a lansa un astfel de program. Poate cel mai costisitor aspect al planului ar fi crearea acelei flote care să răspândească aerosolii în aer.

Sursa: playtech.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *